UE trimite Republicii Moldova echipament medical în valoare de 30 de milioane de euro pentru combaterea COVID-19

În următoarele zile vor ajunge în țară primele loturi de echipamente medicale din partea Uniunii Europene. Acordarea suportului, în valoare de 30 de milioane de euro, a fost anunțată în martie curent și este destinată celor 6 state ale Parteneriatului Estic, scrie cotidianul.md.

„Săptămâna trecută, am participat la summit-ul Parteneriatului Estic. A fost un forum la care au participat toți conducătorii statelor UE și ai celor șase state din Parteneriatul Estic. Am discutat despre cele cinci direcții de cooperare în cadrul Parteneriatului. Republica Moldova și-a exprimat acordul cu aceste direcții – dezvoltarea economică, socială, drepturile omului, acele provocări pe care le avem în legătură cu schimbările climaterice, pericolele hibride și propaganda la care suntem expuși din toate părțile, nu numai dintr-o parte așa cum se consideră”, a spus premierul Ion Chicu, după ședința cu participarea președintelui și spicherului.

Acesta a anunțat că primele partide din suport vor ajunge în Republica Moldova în această săptămână.

„Pentru perioada următoare UE ne asigură cu un suport. Am înțeles că săptămâna aceasta va veni și acel suport, anunțat încă în luna martie, de echipamente medicale. Săptămâna acesta vor veni primele partide”, a precizat prim-ministrul.

De menționat că, pe lângă acest suport, UE a acordat Republicii Moldova mai multe loturi de ajutor în cadrul unor proiecte precum „regiuni-cheie” sau „Consolidarea măsurilor de încredere”. Doar la începutul lunii mai, localitățile din raioanele Cahul și Ungheni au beneficiat de un lot de asistență în valoare totală de 155.000 euro.

Spread the love

Check Also

Venitul minim garantat va fi indexat de două ori pe an

Venitul lunar minim garantat va fi indexat de două ori pe an: la 1 aprilie …