Igor Dodon: PSRM nu poate să accepte așa ceva. Guvernul Sandu ar putea să cadă | VIDEO

În 72 de ore, Guvernul Sandu ar putea să cadă. Asta a declarat președintele Igor Dodon în cadrul unei emisiuni la un post privat de televiziune. Șeful statului s-a arătat nemulţumit de decizia asumată de premierul Maia Sandu privind Legea Procuraturii și a menționat că există riscul ca Guvernul să cadă și să fie convocate alegeri parlamentare anticipate. „Varianta ideală”, în opinia sa, este demisia ministrului Justiției Olesea Stamate și retragerea proiectului de asumare a răspunderii. Pe de lată parte, prezentă la alt post de televiziune, șefa Executivului a spus că nu va renunța la modificarea Legii procuraturii și nici nu va îndeplini solicitarea socialiștilor de demisie a ministrului Justiției, iar dacă se va ajunge la anticipate, blocul ACUM este pregătit de acest scenariu.

Igor Dodon a menţionat, că, potrivit Constituției, după asumarea responsabilității de către Guvern și după înregistrarea proiectului la Parlament, în termen 72 de ore urmează ca Guvernul să prezinte proiectul pentru ca deputații să voteze.

IGOR DODON, președinte RM: ”În trei zile, fie Guvernul cade, fie funcționează în continuare. Faptul că doamna prim-ministru a mers la acest pas denotă o situație foarte interesantă, deoarece putea să discute acest subiect cu partenerii din alianță. În acordul semnat între PSRM – ACUM este scris foarte clar care este procedura de înaintare a candidaturii la Procuratura Generală. În opinia mea, PSRM nu poate să accepte așa ceva. Această decizie poate să ducă la căderea Guvernului.”, a menționat Dodon.

Totodată, șeful statului a mai adăugat că va convoca la Președinție toți ambasadorii acreditați pentru a discuta situația politică creată, „deoarece există riscul ca Guvernul să cadă și să ajungem la alegeri parlamentare anticipate”. De asemenea, PSRM va convoca ședința fracțiunii, unde urmează să se discute care va fi poziția mai departe.

Între timp, Maia Sandu declară că nu intenționează să renunțe la decizia prin care Guvernul și-a asumat răspunderea pentru modificarea Legii procuraturii.

MAIA SANDU, prim-ministrul RM: ”Noi suntem gata de alegeri anticipate, dacă acesta este prețul pe care trebuie să-l plătim pentru o justiție corectă. Suntem gata să plătim orice preț. Credem în continuare că această reformă este cea mai importantă, că de modul în care vom reuși să ne mișcăm aici depinde soarta acestei țări în următorii ani.” , a argumentat Maia Sandu.

Maia Sandu a mai precizat că nu va schimba o altă persoană la funcția de ministru al Justiției în care se află acum Olesea Stamate.

Amintim că ieri, ministrul Justiției, Olesea Stamate a anulat rezultatele concursului pentru preselectarea candidaților la funcția de procuror general. La scurt timp, Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului pentru modificarea Legii procuraturii, astfel încât premierul să poată selecta două candidaturi la funcția de procuror, pe care să le propună Consiliului Superior al Procurorilor.

Concomitent, fracțiunea PSRM din Parlament a cerut demisia ministrului Justiției. Totodată, unii deputați au declarat că anularea rezultatelor pentru preselecția candidatului la funcția de procuror general ar fi fost făcută pe motiv că în lista finală nu a ieșit candidatul susținut de Blocul ACUM, iar anularea este o rușine pentru țara noastră și bătaie de joc față de constituție și lege.

În context, analiștii politici califică asumarea răspunderii din partea Guvernului – „o utopie, o aberație și o imixtiune politică directă în exercitarea puterii judecătorești”, care va face „să asistăm la destrămarea coaliției PSRM-ACUM”.

Spread the love

Check Also

Maia Sandu: Reprezentanții lui Igor Dodon s-ar fi întâlnit cu Vlad Plahotniuc

Reprezentanții lui Igor Dodon s-ar fi întâlnit cu Vlad Plahotniuc. Cel puțin asta a declarat …