Un autocar cu 20 de persoane din R. Moldova, implicat într-un accident rutier în România. Sunt victime

Un autocar cu 20 de persoane din Republica Moldova, care trecea prin România cu destinația Italia, a fost implicat într-un accident rutier în localitatea Roșcani, din județul Galați. Șase femei au fost rănite.

Autocarul transporta 20 de persoane din Republica Moldova care mergeau la muncă în Italia. Acesta tracta și o remorcă plină cu bagajele călătorilor. Pe drumul judeţean 242 E, în localitatea gălățeană Roșcani, şoferul a pierdut direcţia autocarului și a intrat într-un cap de pod. La momentul producerii accidentului, în zona respectivă ningea, informează News.ro.

„La faţa locului, poliţiştii au stabilit că un bărbat, de 50 de ani, a condus un ansamblu de vehicule, format din autocar şi remorcă, pe drumul mai sus menţionat, şi, la un moment dat, a pierdut controlul direcţiei, intrând într-un cap de pod aflat pe partea dreaptă a sensului de mers. În urma impactului, 6 pasageri aflaţi în autocar, cu vârste cuprinse între 21 şi 60 de ani, au fost răniţi, fiind transportaţi la spital pentru investigaţii medicale. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultând că nu a consumat alcool”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați.

Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Spread the love

Check Also

Încă două artere din municipiul Orhei au fost reparate capital după o tehnologie nouă, datorită echipei lui Ilan Șor | VIDEO

Încă două artere din municipiul Orhei au fost date în exploatare. Este vorba de Strada …