Un nou proiect ambițios al echipei lui Ilan Șor: Spațiul pentru studii în gimnaziul din Sămănanca raionul Orhei va fi extins | VIDEO

Condiții mai bune pentru elevii gimnaziului rus „Fiodor Ostapciuc” din Sămănanca, raionul Orhei. Începând cu luna mai, școlarii nu vor mai fi nevoiți să învețe în două schimburi, așa cum s-a întâmplat până acum, întrucât vor beneficia de un spațiu mai mare pentru studii. Datorită susținerii financiare a Consiliului Raional Orhei, în prezent, este construită o anexă a clădirii care va cuprinde patru clase și un bloc sanitar. Valoarea proiectului este de circa două milioane de lei.

Lucrările de extindere a gimnaziului au început în toamnă, iar inaugurarea anexei va avea loc în luna mai. Datorită acestui proiect, copiii nu vor mai fi nevoiți să învețe în două schimburi, așa cum s-a întâmplat până acum, iar pedagogii vor avea mai mult timp pentru pregătirea lor profesională. Polina Goriuc a absolvit această instituție, iar acum este profesoară de informatică.

POLINA GORIUC, profesoară de informatică: „În primul rând, va fi ușor pentru profesori, în special pentru cei care muncesc în ambele schimburi. Avem profesori care sunt la școală de la 08:00 și până la 19:30, inclusiv eu”.

Iar conducerea gimnaziului spune că așteaptă cu nerăbdare încheierea reparației.

ANGELA CUȘNIR, directorul gimnaziului rus „Fiodor Ostapciuc”: „Avem o natalitate bună în sat. Cu mândrie pot spune că în ultimii 15 ani nu am avut cazuri să vină în clasa întâi 17 elevi, așa cum avem acum. Suntem liniștiți deja că elevii vor învăță în condiții bune, de dimineață și până la amiază”.

Întrucât lucrările sunt finanțate de Consiliul Raional Orhei, condus de echipa lui Ilan Șor, șantierul a fost inspectat de deputatul Marina Tauber și autoritățile raionale.

MARINA TAUBER, vicepreședinte al Partidului Politic „ȘOR”, deputat: „Nouă ne place totul, însă am cerut să fie efectuate lucrările mai rapid. Suntem gata să oferim tot suportul, astfel încât proiectul să fie finalizat în data de 1 mai”.

DINU ȚURCANU, președintele raionului Orhei: „Este un proiect finanțat integral de Consiliul Raional, care, prin decizia sa, a alocat în jur de două milioane de lei. Noi am mai spus, investiția în educație este prioritară”.

Iar primarul ne-a spus că localitatea avea nevoie de acest proiect ambițios.

ALEXANDRU ZBÂRNEA, primarul satului Sămănanca, raionul Orhei: „În situația satului nostru, care are un buget mic, nu puteam duce la capăt un astfel de proiect. Grație Partidului „ȘOR”, căruia i-am cerut ajutorul, ne-au ajutat imediat”.

Anterior, în satul Sămănanca a fost implementat și proiectul de iluminare publică stradală, iar de curând, gimnaziul a fost conectat la sistemul de catering.

Spread the love

Check Also

Decretul privind folosirea Armatei Naționale pe durata stării de urgență a fost publicat în Monitorul Oficial

Decretul șefului statului, Maia Sandu, privind folosirea Armatei Naționale pe durata stării de urgență în …