Un polițist din Anenii Noi, reținut în timp ce lua mită la benzinărie | VIDEO

Un ofițer din cadrul Inspectoratului de Poliție Anenii Noi a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA, după ce ar fi cerut 11 mii lei pentru soluționarea unui dosar. Polițistul a fost denunțat chiar de bărbatul de la care a luat banii.

Potrivit Centrului Național Anticorupție, polițistul ar fi promis că are influență asupra unor responsabili din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pe care i-ar putea determina să permită intrarea în țară a unei femei anunțată în căutare. Pentru soluționarea acestei probleme, ar fi cerut de la soțul femeii 11 mii de lei.

Polițistul i-ar fi spus că, atunci când soția sa va ajunge la frontiera de stat, să-l sune, pentru a putea organiza intrarea acesteia în Moldova fără impedimente. A fost denunțat însă de bărbat și reținut pe teritoriul unei stații de alimentare din Anenii Noi, în timp ce primea banii. Pe acest caz a fost pornită o urmărire penală, iar inspectorul este bănuit pentru trafic de influenţă.

Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la șapte ani de închisoare.

Anul trecut, 43 de angajaţi ai MAI au fost cercetaţi penal de CNA şi procurori, fiind bănuiţi de comiterea unor fapte de corupţie.

Spread the love

Check Also

COVID-19: Virusul a fost confirmat la cinci moldoveni reveniți de peste hotarele țării | VIDEO

Încă 514 moldoveni au fost testați pozitiv la COVID-19. Virusul a fost confirmat și la …