Un tânăr cu numele Dodon, apare în mai multe filmulețe, în care încalcă regulile de circulație | VIDEO

Distracție cu iz penal. Câteva filmulețe, în care un grup de tineri conduce cu viteză excesivă și chiar utilizează arme în timpul mersului au fost făcute publice de mai multe surse media. Potrivit jurnaliștilor, unul dintre protagoniștii înregistrărilor ar fi un nepot de-al lui Igor Dodon. Purtătorul de cuvânt al șefului statului a dezmințit informația.

Mașini scumpe, viteză, arme și muzică la volum maxim. Nu sunt ingredientele unui film de acțiune, ci realitatea pe care o trăiesc unii tineri din țara noastră, scrie presa.

Imaginile demonstrează că tinerii șofează pe străzile capitalei cu o viteză de aproape 150 de km la oră și împușcă dintr-o armă pe ritmul unei melodii tematice, care răsună la volum maxim .


Mai multe surse media, dar și fostul primar Dorin Chirtoacă, susțin că unul dintre tinerii care se află la volan ar fi un nepot de-al șefului statului și fiul unui proprietar al unui hotel de lux din capitală. Acesta are același nume de familie ca șeful statului – Dodon. El ar apărea în mai multe fotografii alături de președintele țării.  Contactată de noi, administrația hotelului ne-a spus că va transmite solicitarea patronului localului și, ulterior, va reveni cu o reacție. Președintele Igor Dodon, care se află la Așhabad, nu a venit cu o reacție. În schimb, purtătorul său de cuvânt, Carmena Sterpu, a calificat informațiile drept niște speculații, declarând că tânărul nu se află în vreo relație de rudenie cu președintele țării și că este doar o coincidență de nume. Totodată, cazul a ajuns în vizorul poliției, care urmează să indentifice vitezomanii.

Noi ne-am autosesizat, cazul este înregistrat și urmează să identificăm persoanele, dacă au avut loc asemenea cazuri și când au avut loc și toate celelalte circumstanțe, a declarat MARIANA BEȚIVU, ofițer de presă al IGP.

Imaginile au apărut la câteva zile după teribilul accident de la Buiucani, când o femeie beată la volan, a intrat cu viteza de 130 de kilometri la oră într-un troleibuz plin cu oameni. Tragedia a zguduit întreaga țară, iar șeful statului a cerut demisii de onoare ale persoanelor din cadrul instituțiilor statului responsabile de circulația rutieră.


Spread the love

Check Also

Sunt sau nu rude Igor Dodon și tânărul care circula cu 150 km/oră și trăgea din pistol, prin Chișinău? | VIDEO

Igor Dodon a fost deseori văzut de săteni la moșia de la marginea pădurii din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *