„Uneori mă întreb cât mai pot îndura?”. Cu puțin timp înainte de tragedie, bloggerița decedată a participat în cadrul proiectului „Hai să ne căsătorim” la TV6 | VIDEO

Tânără, veselă, frumoasă, bloggerița Veronica, populară în mediul online sub pseudonimul Nicusea, a cărei moarte i-a șocat pe urmăritorii săi, cu puțin timp înainte de tragedie, a participat la emisiunea ”Hai să ne căsătorim”, de la postul nostru de televiziune. Deocamdată, ediția în care tânăra a participat nu a fost difuzată, însă în timpul înregistrării, Veronica nu părea deprimată, dimpotrivă, era plină de viață. Ea ne-a spus atunci că a venit la emisiune pentru a găsi un tânăr care să-i fie sprijin în viață.

După ce a absolvit gimnaziul din Hîncești, Veronica s-a mutat în capitală și urma să devină designer vestimentar, dar pentru o fată energică, studiile s-au dovedit a fi plictisitoare. Așa că a decis să cucerească Instagramul, unde se simțea ca peștele în apă – era activă 24 de ore în zi. S-ar părea că și-a găsit vocația, iar în cadrul emisiunii ”Hai să ne căsătorim”, răspunzând la întrebarea cum își vede viitorul, Veronica l-a descris fără ezitare: soț, copii, afaceri.

VERONICA: „Mai mult, probabil, învăț fetele să fie ele însele. Dacă nu mă simt bine, nu mă voi preface. Dacă sunt tristă voi plânge”.

În ciuda faptului că Veronica nu părea tristă în momentul în care a fost înregistrată emisiunea, pe rețelele de socializare, tânăra și-a împărtășit trăirile sufletești cu urmăritorii săi.

CRISTINA GUZINSCAIA, astrolog: „De fapt, așa arată harta natală a Veronicăi. Are ascendentul în săgetător, deci este foarte ambițioasă. Ea vede scopul și merge în această direcție. Adică, pentru ea, criteriul financiar este foarte important. Fata are un scop și l-a atins, asta e cel mai important, cel mai actual pentru ea”.

Tot atunci, Veronica a spus că starea financiară a bărbatului pe care-l caută nu este esențială, spre deosebire de aspectul fizic, dar, totuși, ar trebui să câștige bine. Veronica era de părere că studiile superioare nu sunt o obligativitate.

VERONICA, blogger: „Uneori mă întreb cât mai pot îndura. Uneori mă surprind pe mine cât de puternică sunt, cât de multă murdărie pot suporta. Nimeni nu-mi va spune, Nica, relaxează-te, totul va fi bine. Nu am pe cine să mă bazez”.

În stories-urile sale Veronica recunoștea că, uneori, în spatele zâmbetului ei se ascund anxietate și lacrimi.

După ce s-a aflat despre moartea Veronicăi, una dintre gazdele emisiunii ”Hai să ne căsătorim”, astrologul Cristina Guzinschi și-a împărtășit gândurile despre cele întâmplate.

CRISTINA GUZINSCAIA, astrolog-psiholog: „O tânără frumoasă, expresivă, care putea să-și dezvolte talentele, să facă o facultate, să ajungă sus, deoarece casa a 10-a la ea era expresivă. Avea toate șansele să își construiască o viață de cuplu. Foarte mare păcat, condoleanțe părinților. Regret că fetița nu s-a apropiat de mine în cadrul emisiunii să apeleze la serviciile mele sau măcar să purtăm un dialog că eu aș fi văzut sau aș fi înțeles mai multe”.

Și unul dintre „pretendenții” la inima fetei, care a participat la emisiune, și-a exprimat regretul. I-a legat pasiunea pentru tatuaje, deoarece bărbatul este tatoo artist.

ALEXEI, tattoo artist: „Este nespus de trist. Era foarte ambițioasă și avea ochii sinceri”.

Postul nostru de televiziune exprimă condoleanțe familiei și prietenilor Veronicai, în legătură cu tragedia.

Spread the love

Check Also

Sătui până peste cap de ambuteiajele din oraș? La Buiucani se organizează un marș al automobiliștilor

Șoferii din Capitală intenționează să protesteze pașnic împotriva ambuteiajelor infernale din oraș. Mai exact, este …