COVID-19: Unul dintre cele mai mari sate din Moldova, plasat în carantină

În localitatea Talmaza din raionul Ștefan-Vodă a fost instituită carantină pe un termen de 40 zile. O dispoziție în acest sens a fost emisă ieri, 21 martie, de către primarul localității Eugeniu Prutean, transmite deschide.md.

Respectiv, perioada de carantină în satul respectiv va fi 21.03.2020-29.04.2020, cu respectarea prevederilor Legii nr.10 din 03.02.2009 „Privind supravegherea de stat a sănătății publice”.

Totodată, conform dispoziției emise, printre acțiunile întreprinse se regăsesc: Monitorizarea ordinii publice, care va fi asigurată de către Inspectoratul de Poliție Ștefan Vodă; Se instituie trei puncte de control la intrare-ieșire în satul Talmaza în scopul verificării cetățenilor și accesul doar al persoanelor care au necesitate strictă de a efectua lucrări agricole, lucrătorilor medicali, pompieri, poliția; Agenții economici vor asigura stocurile necesare de produse alimentare.

Spread the love

Check Also

Decis: Absolvenții ciclului gimnazial și liceal vor susține pretestările de acasă | VIDEO

Elevii care se pregătesc pentru examenele de competență și de Bacalaureat vor susține în acest …