Utilaj este, cunoștințe nu-s: Aparatul donat Moldovei de OMS pentru identificarea diverselor mutații ale COVID nu a fost pus încă în funcțiune | VIDEO

Omicron, noua mutație a coronavirusului, care bântuie prin lume, nu poate fi depistat în Moldova. Asta chiar dacă autoritățile din sănătate s-au lăudat cu aparatul revoluționar, donat de OMS și UE și care poate identifica noile tulpini. Specialiștii încă nu știu cum să-l folosească, spune șefa unei direcții ANSP. Abia peste două săptămâni, secvențiatorul ar putea fi pus în funcțiune, dă asigurări Ministerul Sănătății. Până atunci însă, instituția nu știe dacă varianta Omicron a ajuns în țara noastră, dar admite că acest lucru este posibil, având în vedere viteza mare de răspândire.

Autoritățile din sănătate vorbesc încă din vară despre faptul că Moldova are nevoie de echipament special pentru a putea identifica variantele de mutații ale coronavirusului. Abia în urmă cu două săptămâni, oficialii s-au lăudat că au primit în dar de la Uniunea Europeană și Organizația Mondială a Sănătății, cel mai performant secvențiator din lume.

ALA NEMERENCO ministrul Sănătății: „Avem astăzi, acest echipament unic pe care îl așteptăm de foarte mult timp ca să ajungem și noi, R Moldova, să fim capabili să realizăm această secvențiere”.

Părea că, problema a fost rezolvată și că suntem în rând cu lumea. Mai ales că la două zile de la eveniment, Ministerul Sănătății ne asigura că secvențiatorul deja funcționează.

SVETLANA NICOLAESCU secretar de stat, Ministerul Sănătății: „Odată ce săptămâna curentă a fost pus în funcțiune acest analizator, sperăm să avem datele”.

Dar, nu a fost să fie. Aparatul revoluționar încă adună praf în laboratorul de la ANSP și nici până în prezent, instituția statului nu poate depista noile variante ale virusului SARS-CoV-2. Marți, Ministerul Sănătății a înaintat un termen.


„Este planificat ca din data de 10-15 decembrie el să devină completamente funcțional, ca să realizăm secvențierea”.

Secretarul de stat însă nu a menționat că specialiștii laboratorului încă nu știu cum să-l folosească. Ei urmează să ia lecții de la producătorul aparatului.

ALA HALACU, șef Direcție ANSP: „Specialiștii din laborator vor fi instruiți în utilizarea acestui echipament și utilizarea metodei date, ulterior, urmează să avem niște instruiri de bio-informatică, ce ne vor permite să analizăm secvențele obținute și să putem identifica mutațiile respective. Este un domeniu nou. Este vorba de genetică care în Moldova este mai puțin implementat”.


Împreună cu acest aparat care valorează 400 de mii de euro, laboratorul a primit 700 de probe necesare pentru a fi secvențiate cu reactive incluse în livrare.

Totuși, primele date nu vor fi făcute public foarte repede, doarece există anumite proceduri care trebuie respectate, spune Ala Halacu.


ALA HALACU, șef Direcție ANSP: „Cum o să avem primele secvențe obținute, raportate și confirmate de către colegii Organizației Mondiale a Sănătății, dar și de cei care ne fac instruirea, pentru că înainte de a raporta niște date, noi trebuie să trecem o confirmare a acestor tulpini ca să le putem raporta publicului larg”.

Până atunci însă, în caz de necesitate, probele pentru identificarea mutației Omicron vor fi trimise în Germania, așa cum sa făcut și până acum, spun specialiștii. OMS a declarat că noua tulpină este una îngrijorătoare pentru că a acumulat zeci de mutații.

Aceasta ar fi apărut în Africa de Sud la un pacient HIV pozitiv. În prezent, sunt peste 30 de cazuri confirmate într-un șir de state europene și Canada. Nu se cunoaște încă eficacitatea vaccinurilor COVID-19 împotriva noii variante.

Totuși, antidoturile administrate în Moldova au oferit rezultate bune împotriva tuturor variantelor Sars-Cov-2, mai spun autoritățile.

Spread the love

Check Also

Mai multe servicii ale „Moldovagaz” vor fi presate în regim online

„Moldovagaz” anunță că începând de luni, 24 ianuarie, Centrul relații cu consumatorii din capitală, situat …