VIDEO // Alte cinci curți au fost renovate la Orhei

Chiar dacă este iarnă, în Orhei, primăria profită de orice timp bun de afară pentru a efectua lucrările de renovare și amenajare a curților. Astfel, cinci curți au fost finisate chiar săptămâna trecută, iar programul de renovare continuă.

Cele cinci curți modernizate în cadrul proiectului au trotuare proaspăt asfaltate, locuri de parcare, locuri amenajate special pentru uscarea rufelor. De asemenea, pentru cei mai mici locatari au fost amenajate terenuri moderne de joacă. Oamenii sunt foarte încântați de renovarea completă a curților.

La rândul lor, reprezentanții primăriei i-au asigurat pe locatari că proiectul nu se va termina aici.

„Operațiunea Curtea”, lansată la iniţiativa primăriei oraşului Orhei, este parte a unui program mai amplu, elaborat de administrația orașului, care are drept scop modernizarea infrastructurii localității. În cadrul proiectului de modernizare a spaţiilor din preajma blocurilor de locuit, administraţia locală își propune să renoveze peste 60 de curţi din oraș. Aproximativ 2/3 din lucrări au fost deja realizate în mai puțin de un an.

Spread the love

Check Also

Sistemul de sănătate a mai pierdut un lucrător medical. O moașă din Ialoveni, răpusă de COVID-19

În lupta cu noul coronavirus, sistemul medical din R. Moldova a mai pierdut un lucrător …