Viorel Morari: „Dacă nu o să reușesc să curăț Procuratura Anticorupție, va trebui să-mi dau demisia” | VIDEO

După ce un subaltern de-al său a fost prins în flagrant, în timp ce primea mită de la un polițist, șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, nu exclude posibilitatea plecării din funcție. N-ar fi pentru prima oară, pentru că, acum jumătate de an, Morari și-a prezentat demisia de la șefia instituției pe care o conduce din 2016, fiind, ulterior, restabilit în funcție.

Viorel Morari a declarat că el și colegii săi trebuie să fie un exemplu în combaterea corupției de aceea, dacă nu va reuși să curățe instituția de acest fenomen, își va da demisia.

 În circumstanțele în care nu o să am calitățile manageriale corespunzătoare să curăț instituția sau să continui cu suportul unor colegi integri, atunci va trebui să-mi dau demisia, a declarat VIOREL MORARI, șeful Procuraturii Anticorupție


Viorel Morari și-a dat demisia din funcția de șef al Procuraturii Anticorupție la 26 aprilie. În aceeași zi în care i-a fost semnată cererea, Morari a fost transferat în calitate de procuror de secție. Despre acest lucru s-a aflat, însă, abia pe la începutul lunii mai. În spațiul public se vehicula că demisia lui Morari ar fi legată de informațiile apărute în presă privind implicarea acestuia într-un caz de șantaj asupra unui om de afaceri. Imediat după ce s-a aflat despre demisia sa, Morari și-a luat concediu. Deși urma să revină la muncă pe 13 mai, o bună perioadă acesta a avut telefonul deconectat.

Mai mult, jurnaliștii unei publicații de investigații scriau că, potrivit unor surse din Procuratura Generală, Viorel Morari ar fi plecat în concediu până în luna noiembrie. Totuși, la mijlocul lunii iunie, după săptămâni bune de tăcere, Morari a spart gheața și a dezvăluit motivele plecării sale din fucție: imaginea instituției, obiectivitatea anchetei și aspectele de ordin personal. Iar pe 17 septembrie, procurorul general interimar, Dumitru Robu, a semnat ordinul de restabilire a lui Viorel Morari în funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție. Astfel, acesta a revinit la conducerea instituției după ce s-a aflat în această funcție timp de 3 ani.

Amintim că un procuror din cadrul Procuraturii Anticorupție a fost prins în flagrant în timp ce primea bani de la un polițist, căruia i-a promis că îl scapă de un dosar în care a fost vizat. Acesta a fost reținut de către colegii săi, fiind suspectat de corupere pasivă.


Spread the love

Check Also

Incendiu la Bălți. 25 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc de locuit

Panică într-un bloc de locuit din Bălți. 25 de persoane, printre care 10 copii, au …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *