Virozele sezoniere vin la pachet cu noul coronavirus. Medicii sunt alarmați, oamenii – speriați | VIDEO

Suntem în prag de sezon rece, iar asta înseamnă viroze, gripă și, mai nou, COVID-19. În timp ce reprezentanții sistemului de sănătate se arată îngrijorați că nu vor face față suprasolicitărilor, oamenii spun că se tem să ajungă la spital, în condițiile în care instituțiile medicale sunt arhipline cu pacienți diagnosticați cu noul coronavirus. Totodată, aceștia nici nu prea cunosc cum să deosebească o simplă răceală de COVID-19.

De mai bine de jumătate de an, Moldova, la fel ca și alte țări din întreaga lume, se confruntă cu pandemia de COVID-19, iar în mai puțin de lună va începe și perioada virozelor sezoniere. În acest context, am încercat să vorbim cu oamenii, să vedem dacă știu a face diferența dintre o simplă răceală și coronavirus. Aceștia ne-au spus că și-au pierdut încrederea și în autorități, după ce au văzut ce se întâmplă în spitalele din țară.

„Pentru mine virusul COVID e mai periculos, deoarece la noi în țară nu mai sunt locuri în spitale, medici nu-s, medicamente nu-s. Nu are nici cine să te trateze și nici cu ce sa tratezi. Mi-e groază să ajung la spital.”

Oamenii au recunoscut că nu prea știu să facă diferența dintre o simplă răceală și noul coronavirus.

„Nu știu pentru că nu am avut cazuri nici în familie și nu știu. Îmi este mai tare frică de o gripă pentru că tot ceea ce este acum prin împrejur este Covid. Sunt asemănătoare și simptomele și cam îți dă de gândit.”

„Sincer, eu consider că e aceiași răceală, aici ceva au mai introdus. Dar poate să fie gripa mai grea ca Covid-ul și să mori de la gripă.”

„De așa o infecție ca COVID-19, dacă mai ai ceva ce te mai doare, păi scăpare nu-i, dar cu o simplă gripă organismul se luptă.”

Și medicii se arată alarmați de faptul că în această toamnă nu vor putea face față tuturor solicitărilor din partea oamenilor.

MARCELA CHILIANU, epidemiolog SCR: „Cea mai gravă problemă va fi suprasolicitarea personalului medical, apoi vine suprasolicitarea paturilor de spital, medicamentele care trebuie să fie mereu accesibile. O să facă față ori nu, o să vedem, dar avem încotro?”

Unii specialiștii susțin că există doar un simptom care poate face diferența dintre COVID-19 și o simplă răceală.

ANDREI VĂRZARI, medic pediatru pentru copii: „Diferența în simptomele COVID și gripă este numai una. La COVID o parte din oameni nu prea au miros și gust. Alte diferențe nu sunt.”

În același timp, specialiștii accentuează însă că în cazul gripei, totuși, există un vaccin care te protejează. Drept urmare, medicii recomandă vaccinarea, atât pentru copii, cât și pentru adulți.

ANDREI VĂRZARI, medic pediatru: „Gripa prezintă un pericol pentru copii mici, pentru oamenii bătrâni și pentru oamenii cu infecțiile cronice destul de severe care afectează sănătatea. COVID-ul nu prea afectează copiii, ci oamenii în vârstă sau oamenii cu probleme cronice.”

Pentru a evita infectarea cu virusul COVID-19, dar și alte viroze respiratorii, medicii vă sfătuiesc să purtați mască, să păstrați distanța fizică și să vă spălați cât mai des pe mâini.

Spread the love

Check Also

Epidemiologul Alla Tocarciuc: virusul nu a renunțat – mai puțini oameni au luat testul

Pandemia de coronavirus nu s-a încheiat încă, iar faptul că au fost confirmate mai puține …