Vulcanul Taal a început să arunce nori de cenușă peste oraș. Sute de mii de persoane, evacuate | VIDEO

Institutul de Vulcanologie şi Seismologie (Phivolcs) din Filipine a dispus evacuarea completă a unei zone situate în proximitatea vulcanului Taal, unde locuiesc peste 450.000 de oameni, relatează site-ul postului CNN.

Autorităţile au ordonat evacuarea unei zone de 17 kilometri în jurul vulcanului, scrie mediafax.ro.

La operaţiunea de evacuare a oamenilor participă şi 20 de vehicule ale armatei şi 120 de militari, iar ministrul Apărării de la Manila a transmis că mai multe elicoptere sunt pregătite pentru a interveni în caz de urgenţă.

Vulcanul este înconjurat de un lac, o destinaţie turistică populară, frecventată de numeroşi vizitatori.

Vulcanul Taal din Filipine a început să expulzeze cantităţi reduse de lavă în cursul dimineţii de luni, iar autorităţile avertizează că „o erupţie periculoasă” s-ar putea produce în următoarele „ore sau zile”.

Spread the love

Check Also

Trupurile neînsufleţite ale celor 11 cetăţeni ucraineni ucişi în urma doborârii avionului la Teheran, repatriate | VIDEO

Trupurile neînsufleţite ale celor 11 cetăţeni ucraineni ucişi în momentul în care avionul în care …